Stiti,eu sunt un om credincios.nu pot sa spun ca sustin vreo religie,dar mereu am crezut in forta aia care controleaza destinul lumii.mereu m-am simtit ghidat.
Toata viata mi-sa spus ca Dumnezeu e dreptatea absoluta dar eu vad mereu oamenii care le au pe toate si oameni care nu au aproape nimic.ma simt jignit,ca si cum nu a-si insemna nimic pentru divinitate,cand vad ca toate visele mi-se destrama incetul cu incetul.nu conteaza ce spune lumea.eu mereu cand am realizat ceva am fost mandru pentru ca am stiut ca am facut-o pe munca mea.dar acum ma vad singur,intr-o lume plina de straini,cu din ce in ce mai putina speranta si din ce in ce mai multe griji.si acum pana si parintii si-au pierdut fara motiv increderea in mine.de ce?nu stiu.am avut mereu vointa de a continua,indiferent ce s-a intamplat,indiferent ce a fost,am ramas la fel,acelasi om cu aceleasi principii stricte si vad ca nu m-a ajutat la nimic.incep sa ma intreb daca regulile dupa care am trait sunt chiar bune.adica,pentru exemplu,daca furi o suma mare de bani faci un singur lucru rau si o gramada lucruri bune.iti asiguri familiei tale un trai decent,poti dona o parte din bani,iti poti ajuta rudele apropiate si de ce nu sa te ajuti si pe tine.3 lucruri bune facute dintr-un lucru rau.ce inseamna dreptatea dupa ce ai citit asta?nu stiu.
