the great pretender

Toata viata,sau de cand ma stiu,chiar de mic copil,de cand am intrat prima oara pe portile scolii am fost un clovn.Am jucat rolul unui clovn trist plin de secrete,mereu pus pe glume de tot felul,incercand sa inveseleasca lumea,sa  o faca sa isi dea seama ca viata nu e asa de lunga ca sa iti poti permite sa plangi.chiar si pentru o secunda.cand eram in clasele mici faceam pe clovnul,ma facea sa par,cel putin in viziunea mea,un om interesant.am avut mult de suferit din cauza asta.mama a fost nevoita sa ia masuri si sa ma mute la alta scoala.la scoala cea noua n-am fost prea bine-primit,asa ca nu am putut sa imi asum din nou acel rol desi spiritul acelui rol inca era in mine.a urmat gimnaziul,perioada in care mi-am cunoscut cei mai buni prieteni pe care ii mai am si azi.in gimnaziu a fost diferit.eram deja aproape adolescent dar mi-se permitea sa fiu copil si m-am jucat cu lucrul asta.putin prea mult.glumele mele cateodata deranjante si gestica mea lasciva nu m-au ajutat delok.am fost nevoit sa schimb din nou scoala,ducandu-ma la una mai din centru.Aici am gasit tot soiul de oameni deranjati pana peste cap de persoana mea.ajunsesem  sa ma izolez de toata lumea.nimeni nu ma agreea,nimeni nu ma vroia langa el.am incercat sa imi canalizez frustrarile si neimplinirile intr-un sport.pot sa spun ca acolo am gasit un colectiv strans,unit,care m-a primit cu bratele deschise  fara sa se gandeasca prea mult la aspecte legate de rasa,culoare si religie.puteam sa imi creez o noua identitate in acel mediu.dar nu am facut-o.si imi multumesc MIE pentru asta pentru ca oricum m-au acceptat,dupa mult efort,multa munka si devotament am ajuns sa am rezultate bunicele.Asta m-a ajutat foarte mult la liceu.mi-a dat speranta ca pot fii cine vreau sa fiu.in foarte scurt timp i-am pacalit pe toti sa creada ca sunt un om cu picioarele pe pamant,care stie ce vrea de la viata.totul merge bine pana acum.